FCSB s-a distanțat la 11 puncte de locul doi, cel ocupat de CFR Cluj, după etapa 22 din Superliga, iar echipa patronată de Gigi Becali este principala favorită la câștigarea titlului.
După ce etapa cu numărul 22 din Superliga s-a încheiat, Florin Prunea, fostul portar al „Generației de Aur” a dat verdictul în lupta pentru titlu.
Chiar dacă a fost oficial la Dinamo, Florin Prunea a recunoscut în cadrul emisiunii ProSport LIVE că FCSB are cele mai mari șanse să câștige titlul după o pauză de opt ani. Mai mult, acesta a explicat și de ce a ajuns la această concluzie.
Totodată, Florin Prunea a transmis că celelalte echipe se vor lupta pentru locurile din play-off-ul Superligii care duc în Conference League.
„Cam are dreptate! Se vor bate pentru Conference (n.r – restul echipelor). Anul ăsta va fi diferență foarte mare între FCSB și celelalte. Cel puțin în momentul de față, tot spunem că se înjumătățesc, dar știi ce înseamnă șase puncte în play-off?
FCSB își permite două-trei egaluri, dar cealaltă echipă, care va fi pe locul doi, trebuie să câștige absolut tot! Ceea ce este imposibil în momentul de față. Va fi extrem de echilibrat, nu este diferență între restul, dar FCSB este clar peste toți, ca lot, ca tot ce vrei.
În rest, celelalte echipe sunt acolo, nu e diferență, depinde cine va intra în play-off”, a spus Florin Prunea, fostul portar al echipei naționale a României, la ProSport Live.
După 22 de meciuri jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, FCSB a adunat 47 de puncte și se află la 11 în fața celor de la CFR Cluj și Rapid și la 13 distanță de Universitatea Craiova, ocupanta locului patru în clasament.
În cele 22 de meciuri jucate în sezonul 2023-2024, FCSB a bifat 14 victorii, cinci rezultate de egalitate și trei înfrângeri, iar golaverajul echipei este de 42 de goluri date și 20 primite.
Pentru vicecampioana României urmează meciul cu Universitatea Craiova de pe stadionul „Ion Oblemeneco”, în etapa 23 din Superliga, duminică, 29 ianuarie, ora 20.00, iar partida va fi Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Cum arată clasamentul din zona de play-off după 22 de etape jucate în sezonul 2023-2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER